În decembrie 1947, Celan emigrează clandestin la Viena, unde își face curând legături în lumea literară și artistică. Aici o întâlnește pe Ingeborg Bachmann, cu care are o scurtă idilă, care avea să se transforme, peste ani, dintr-o iubire imposibilă într-o prietenie solidă, dar nu lipsită de asperități. În romanul Malina, apărut în 1971, la un an după moartea poetului, Bachmann va scrie cu referire la Celan: „El a fost viața mea. L-am iubit mai mult decât mi-am iubit propria viață.”